      S-a dus amorul...



S-a dus amorul, un amic

         Supus amandorura,

Deci canturilor mele zic

          Adio tuturora.



Uitarea le inchide-n scrin

        Cu mana ei cea rece,

Si nici pe buze nu-mi mai vin,

         Si nici prin gand mi-or trece.



Atata murmur de izvor,

         Atat senin de stele,

Si un atat de trist amor

          Am ingropat in ele!



Din ce noian indepartat

          Au rasarit in mine!

Cu cate lacrimi le-am udat,

           Iubito, pentru tine!



Cum strabateam atat de greu

             Din jalea mea adanca,

Si cat de mult imi pare rau

            Ca nu mai sufar inca!



Ca nu mai vrei sa te arati

      Lumina de-ndeparte,

Cu ochii tai intunecati

       Renascatori de moarte!



Si cu acel smerit suras,

        Cu acea blanda fata,

Sa faci din viata mea un vis,

        Din visul meu o viata.



Sa mi se para cum ca cresti

        De cum rasare luna,

In umbra dulcilor povesti

         Din nopti o mie una.



Era un vis misterios,

       Si bland din cale-afara,

Si prea era de tot frumos

       De-au trebuit sa piara.



Prea mult un inger mi-ai parut

       Si prea putin femeie,

Ca fericirea ce-am avut

         Sa fi putut sa steie.



Prea ne pierdusem tu si eu

        In al ei farmec poate,

Prea am uitat de Dumnezeu,

        Precum uitaram toate.



Si poate ca nici este loc

         Pe-o lume de mizerii

Pentr-un atat de sfant noroc

         Strabatator durerii!



	Mihai Eminescu

	1883, 24 Aprilie / 6 Mai

.

